Gânduri pentru fiecare

catherine-andrews-the-ascension

Un mesaj profund preluat, inspirat și prelucrat din Învățăturile lui  Richard Bach.

Cum se împacă ceilalți cu ceea ce îți este dat ție este treaba lor.
Pentru a putea începe sa înveți orice, este necesar să lași la o parte siguranța pe care ți-a dat-o ignoranța. Tu ești cel / cea care a cerut să fie lăsat(ă) aici, pe acest Pământ, astfel încât să poți face ceva remarcabil, ceva care contează cu adevărat pentru tine.
Singurele lucruri care contează cu adevărat la sfârșitul sejurului pe acest Pamant, sunt:
– Cât de frumos ai iubit?
– Care a fost calitatea iubirii tale?

Ceea ce omida numește sfârșitul lumii, adevăratul maestru numește fluture.
Cum anume vrei să fii TU în urma acestei experiențe pe Pământ – în ce fel vrei să te schimbi în urma vizitei temporare? A învăța este opțional. Ai să înveți când ai să vrei chiar tu. Pentru ca tu să te schimbi, e nevoie de o miză mare de cele mai multe ori.
Ia aminte la ce îți spune VIAȚA.
Viața îți arată tot ceea ce este necesar să știi despre ceea ce poți să devii.
Ceea ce te inspiră, te și ghidează și te și apără.
Argumentează în favoarea propriilor limitări și, le vei avea.
Singura datorie pe care o ai, în cursul oricărei vieți, este să-ți fii loial ție însuți.
Când alegi siguranța financiară exclusiv în locul fericirii, o vei avea, însă cu acest preț.

Credința eronată este să accepți reguli ori informații fără să fi reflectat întâi asupra lor, când mergi înainte pentru că știi că asta așteaptă alții de la tine. Vei aduna milioane de astfel de credințe eronate pe parcursul vieții când eviți să fi atent de sine.

Este datoria ta să îngădui să ajungi unde vrei tu cu adevărat fără a încălca demnitatea celuilalt.

Cel mai mult ai de învățat când joci împotriva cuiva care te poate învinge.
Ești maestru în ceea ce ai trăit, artizan în ceea ce trăiești și amator în ceea ce
urmează a fi trăit. Când trăiești cu maximă intensitate, orice s-ar întâmpla, este bine.
O viață este șansa ta de a exprima Sinele divin în cel mai palpitant și creativ mod cu putință. Ți-ai reglat capacitatea de percepție la o anumită frecvență, și numești tot ceea ce poți vedea „lumea”. Te poți acorda, oricând, la frecvențe noi. O viața creativă și plină de iubire pentru ceva, orice, este o viață sănătoasă. Când faci ceea ce te face fericit(ă), ai parte de vindecare și siguranță.
Pași pentru o viață fericită:
1. Află ce iubești să faci mai mult pe acest Pământ ori cu adevărat ce îți place.
2. Fă-l indiferent de ce îți stă în cale.
3. Dăruiește ceea ce ai câștigat în urma acestei iubiri, acelora care se arată interesați.

Împărtășindu-ți iubirea, vei fi purtat(ă) către o viață magnifică, a fericirii interioare. Fă ceea ce ai visat întotdeauna să faci. Pentru orice întrebare imaginează-ți cel mai ciudat răspuns, total opus celui la care te-ai putea aștepta. Oare este valabil?

Unii spun să înduri, unii spun să slujești, unii să te detașezi. Însă cine îți spune să găsești ceea ce este cu adevărat bine pentru tine? Să înveți înseamnă să descoperi ceea ce știai deja. Să faci înseamnă să demonstrezi că, într-adevăr, știi.
Să-i înveți pe alții înseamnă să le amintești că și ei știu, la fel de bine ca și tine.
Fiecare persoană, întâmplările vieții tale, toate sunt cu tine pentru că tu le-ai atras înspre tine. Ceea ce alegi să faci cu ele este treaba ta. Cel mai bine știi să îi înveți pe ceilalți lucrurile pe care tu însuți este necesar să le înveți cât mai bine.

Sinele este Viață, Iubire, acel Ceva Magnific din centrul ființei tale.
Sinele evită să cunoască limitările impuse de spațiu-timp și tot ce înseamnă griji, temeri ori credințe în viața ta.
Acel Ceva te vede pe tine oglindindu-I propria imagine și îți oferă libertatea totală de a face tot ce îți dorești, în afară să mori. Pentru a aduce ceva în viața ta, imaginează-ți ca este deja acolo. Un dezastru înseamnă o schimbare. Este o șansă deghizată.

Ești liber(ă) să îți schimbi dimensiunea conștiinței la întâmplare, prin învățături ori prin voință proprie. Îți este însă interzis, să refuzi să exprimi VIAȚA. Cauți problemele pentru că ai nevoie de darurile lor.

Tu ești cel / cea care alegi. Destinul tău este în mâinile tale.

Ești o ființă a luminii. Ai venit din lumină, te vei întoarce în lumină; la fiecare pas te înconjoară lumina ființei tale infinite. Imaginează-ți Universul minunat și desăvârșit.
Apoi fii sigur(ă) de următorul lucru: Sinele și l-a imaginat puțin mai bine decât ai făcut-o tu.
O dorință de la Sine are dăruită și puterea de a o realiza. S-ar putea însa să fie nevoie să depui efort pentru aceasta. Întâmplările pe care le atragi asupra ta, oricât de neplăcute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu să înveți ceea ce este necesar să știi. Fiecare pas pe care îl faci este necesar pentru ca tu să ajungi la țelul pe care ți l-ai propus.
Viața EXISTĂ. Acolo te duci atunci când ai nevoie de vindecare, alinare, energie, perspectivă. Rezolvarea unei probleme apare când persoana vrea cu adevărat să găsească rezolvarea.
Ca să primești răspunsuri este absolut vital și necesar ca să pui întrebări.

Primește și privește fiecare zi cu Sufletul deschis.

Ileana Frandes

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s